Numărul jihadiștilor s-a dublat în Libia

Numărul jihadiștilor s-a dublat în Libia
Publicat: 05/02/2016, 13:44
Actualizat: 05/02/2016, 16:39

Oficiali din cadrul administrației americane au dezvăluit joi că numărul jihadiștilor radicali a atins „aproximativ 5.000 de combatanți” în Libia.

Potrivit unor estimări anterioare ale autorităților americane, în această țară se aflau 2.000-3.000 de combatanți extremiști.

În schimb, numărul jihadiștilor este în scădere în Siria și Irak, unde sunt vizați de numeroase atacuri aeriene ale coaliției internaționale conduse de către Statele Unite.

Noile date, avansate de către oficiali americani care au dorit să-și păstreze anonimatul, estimează că numărul combatanților grupării Statul Islamic (SI) – atât în Siria, cât și în Irak – este în prezent de „19.000 până la 25.000”. față de „20.000 până la 30.000”, chiar „33.000”, câți erau anterior.

Administrația americană a lăsat aceste date să ajungă în presă cu doar câteva zile înaintea unei reuniuni a miniștrilor Apărării din țările membre ale coaliției antijahadiste, la Bruxelles.

În total 26 de miniștri din țări angajate militar împotriva jihadiștilor și Guvernul irakian urmează să facă bilanțul campaniei militare împotriva SI și să caute mijloace să o intensifice.

În opinia unor oficiali americanni, noile estimări ale serviciilor de informații cu privire la efectivele jihadiste în Irak și în Siria marchează un succes al eforturilor coaliției.

Jihadiștii au suferit „pierderi semnificative”, și-a exprimat mulțumirea Josh Earnest, un purtător de cuvânt al Casei Albe, care a apreciat că efectivele jihadiste din regiune ating „25.000” – față de „31.500” câți erau anterior.

„Gruparea Statul Islamic se confruntă cu mai multe dificultăți decât înainte în a-și reface rândurile”, a subliniat el, evocând eforturile coaliției de a stăvili un aflux de luptători străini către Siria.

– Venituri din petrol

Însă autoritățile americane confirmă totodată că Libia este pe cale să devină un nou pol de atracție pentru jihadiști.

Gruparea Statul Islamic a reușit să preia controlul asupra orașului Sirt, situat la aproximativ 450 de kilometri est de Tripoli, iar această situație îi îngrijorează tot mai puternic pe oficialii americani.

„Vom continua să supraveghem cum evoluează amenințarea în Libia și vom continua să fim gata să acționăm”, a spus purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

Oficialii americani „sunt îngroziți” la gândul că SI poate avansa „foarte repede, foarte puternic”, a subliniat Patrick Skinner, un fost angajat CIA, în prezent analist.

„Odată ce gruparea Statul Islamic preia controlul asupra a ceva, este într-adevăr dificil, costisitor ca vieți umane și foarte scump de recucerit”, a subliniat el.

„Ultimul lucru pe care-l vrem, în lume, este un fals califat care să aibă acces la miliarde de dolari reprezentând venituri din petrol”, sublinia marți secretarul de Stat american John Kerry, la finalul unei reuniuni a coaliției internaționale, la Roma.

Americanii și aliațiii lor nu vor însă să evoce, acum, posibilitatea unei intervenții militare, preferând să aștepte rezultatul negocierilor în curs în vederea formării unui guvern libian de uniune națională.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Lege pentru românii care au camere de supraveghere. Este obligatoriu la casă și la bloc
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și...
×